Tiberiu Olah

Compozitor / Composer
26.12.1927 - 02.10.2002

Compozitorul Tiberiu Olah s-a născut la 26.XII.1927, în satul Arpășel, comuna Batăr, județul Bihor, în nord-vestul României, la doar câțiva kilometri de localitatea Salonta. Micuțul Tibi a crescut într-o familie caldă și iubitoare. Tatăl său, notarul Ioan Olah, un om apreciat și respectat de comunitate, era blând, cumsecade, bun „ca pâinea caldă”, calități pe care le va moșteni și viitorul compozitor. Mama, Maria Olah (născută Molnar), iubea natura și avea un înnăscut simț estetic. După absolvirea școlii elementare în comuna natală (1934-1938), urmează doi ani la Liceul „Regele Carol II” din Salonta (1938-1940), perioadă în care, pentru merite deosebite, câștigă Premiul național „Regele Carol II.” Se înscrie apoi la Liceul Emanoil Gojdu din Oradea (1940-1946).

Aici, la Oradea, își urmează pasiunea pentru muzică, luând lecții de pian, armonie și contrapunct la „Conservatorul orășenesc”, între alții, cu E. Szalay, căruia îi va purta o mare recunoștință peste timp. Devine apoi student la Academia de Muzică din Cluj (1946-1949), unde cursurile profesorilor Max Eisikovits (armonie și contrapunct) și Gheorghe Halmoș (pian) constituie jaloane ale evoluției sale. Este foarte curând remarcat pentru extraordinarele sale calități muzicale. Atât de ieșite din comun, încât este propus pentru o bursă, mai întâi la Paris, apoi (dată fiind conjunctura politică) la Moscova.

Prestigiosul Conservator „Piotr Ilici Ceaikovski”, unde Tiberiu Olah studiază în perioada 1949-1954, nu este decât superficial afectat de contextul politic. În ciuda climatului neprielnic și cenzurii aplicate muzicii unor mari compozitori, precum Prokofiev, Stravinski sau Șostakovici, există încă mari maeștri (între care E.O. Messner, „modestul meu profesor de înaltă cultură”, cum îl numește Tiberiu Olah într-un interviu acordat Monicăi Cengher) care educă aici, în ceea ce se poate numi o oază de muzică adevărată, discipoli ce vor deveni la rândul lor celebri; printre colegii săi se numără personalități remarcabile ale vieții muzicale europene de mai târziu: Edison Denisov, Yuri Holopov, Ghennadi Rojdestvenski, Andrei Volkonski, Anatol Vieru. Anul 1953 marchează primul succes de proporții: Premiul Internațional de compoziție la Festivalul mondial al Tineretului (București, 1953).

Întors în țară, i se propune un post important la Academia de Muzică din Cluj, pe care îl refuză, preferându-l pe cel de asistent al lui Alfred Mendelsohn la Conservatorul bucureștean.

Urmează o perioadă de creație extrem de bogată, remarcată de critica de specialitate și încununată cu numeroase premii, dintre care enumerăm: Premiul II la Festivalul Mondial al Tineretului, pentru Cantata ceangăiască (Moscova, 1957); Premiul „George Enescu” al Academiei Române – 1965, pentru Sonatina pentru vioară și pian; mai multe premii pentru muzica de film (premiul ACIN Pelicanul Alb - 1966, 1971; Premiul Festivalului de Muzică de Film - Moscova, 1972). În anul 1967 i se decernează premiul Internațional „Koussevitzky” al criticii de disc, pentru Coloana infinită (primul opus al viitorului Ciclu Brâncuși), pe care prestigiosul muzicolog Ulrich Dibelius o consideră a fi una dintre cele mai valoroase lucrări ale acelui an. Cu toată avalanșa de distincții, Tiberiu Olah nu contenește să se perfecționeze, să învețe, să asculte creațiile confraților europeni: în anul 1966 îl găsim la München, urmând cursurile de muzică electronică ale Fundației „Siemens”; în anii 1967-1969 participă la celebrele Internationale Ferienkurse für Neue Musik de la Darmstadt.

Interesul lumii muzicale europene pentru muzica sa este probat prin acordarea unor stagii de creație sau cercetare: „composer-in-residence” în cadrul Berliner Künstler programm, Berlinul de Vest (1969-1970); bursa de creație „Koussevitzky” (1971), care se va materializa în lucrarea Timpul memoriei, a cărei primă audiție a avut loc în celebrul Lincoln Center din New York (Alice Tully Hall); stagiu de cercetare în domeniul timpului și spațiului muzical, ca invitat al DAAD (Deutscher Akademischer Austauschdienst), Berlinul de Vest – 1978-1979.

În 1968 devine membru al GEMA, iar în 1978 i se conferă titlul de doctor în muzică, pentru teza cu titlul „Unele probleme în legătură cu timpul și spațiul muzical”, elaborată sub îndrumarea lui Sigismund Toduță. Distincțiile breslei compozitorilor români apar și ele, în cele din urmă: în perioada 1974-1991 Tiberiu Olah primește nu mai puțin de șase Premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: 1974-1975 – pentru Timpul cerbilor și baletul „Chemarea” ; 1979 – pentru Armonii II ; 1980 – pentru Armonii III; 1986 – pentru Sonata pentru vioară și percuție ; 1987 – pentru Concerto Notturno ; 1991 – pentru Obelisc pentru Wolfgang Amadeus. Marele Premiu al UCMR pentru întreaga creație îi este acordat în anul 1993, ca recunoaștere a excepționalei contribuții la componistica românească și europeană.

În tot acest timp își continuă lunga și foarte fructuoasa carieră pedagogică (1954-2001), susținută cu devotament și pasiune, de-a lungul căreia Tiberiu Olah, ca profesor de compoziție, a creat o adevărată „școală”, printre studenții săi aflându-se personalități marcante ale vieții muzicale românești și europene: Corneliu Dan Georgescu, Lucian Mețianu, Irina Odăgescu, Adrian Iorgulescu, Doina Rotaru, Liana Alexandra, Horațiu Rădulescu, Costin Cazaban, Dan Buciu, Sorin Lerescu, Anton Șuteu, Laura Manolache, Cristian Lolea etc. La 2 octombrie 2002, Tiberiu Olah se stinge din viață la Târgu-Mureș, după o lungă suferință. În același an, Centrul Național al Cinematografiei îi acordă Premiul de excelență pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc. Creația sa numără peste 120 de opusuri, cuprinzând toate genurile (simfonic, vocal-simfonic, cameral, coral, muzică de film, muzică de scenă etc.). Multe dintre lucrările sale au fost tipărite de către edituri prestigioase, precum: Editions Salabert, Paris (9); Schott’s Söhne, Mainz (1); Editura Muzyka, Moscow (3); Editura Muzicală, București (16); Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București (1). Opusurile sale au fost înregistrate și difuzate de către case de discuri precum: Electrecord (România); Attacca Babel (Amsterdam); EMI (Deutschland-Great Britain); Erato (Paris); Radioton (Budapest); Intersound (München); Caprice Records (Stockholm); Calliope (Franța); Societatea Româna de Radiodifuziune (România); Casa Radio (România) etc. Muzica sa a fost prezentată, în concerte și festivaluri, pe scene prestigioase din Europa și nu numai: Berlin („Sender Freies Berlin”), Bonn (Beethovenhalle), Darmstadt (Internationale Ferienkurse für Neue Musik) , Varșovia (Festivalul Toamna varșoviană), New York - Lincoln Center - Alice Tully Hall, Washington - John F. Kennedy Center, London - Wigmore Hall, Paris - Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris, Berlinul de Vest (Sala Nouă de Muzică de cameră a Filarmonicii din Berlinul de Vest, în cadrul Săptămânilor Muzicale Berlineze patronate de Herbert von Karajan), Praga, Roma, Strasbourg, San Francisco, Debrecen, Köln etc. Activitatea sa componistică și pedagogică este întregită de cea muzicologică, concretizată în numeroase studii și articole de specialitate, emisiuni radiofonice etc., între care amintim: studiul Muzică grafică sau o nouă concepție despre timp și spațiu? Însemnări despre perioada preserială a lui Webern (revista Muzica, nr. XII/1969), apărut și în limba germană (Webern Vorserielles Tonsystem, revista Melos/NZ, 1/1975); studiul Poliheterofonia lui Enescu: o nouă metodă de organizare a materialului sonor (revista Muzica, nr.1-2/1982), republicat în limba franceză (Une nouvelle méthode d’organisation du matériau sonore (la „polyhétérophonie” d’Enesco) - revista Muzica, nr.4/1983).

Mulțumim doamnei Edit Gogolak, interpreților, UCMR si UNMB pentru sprijinul acordat realizării acestui site. 

 

Site realizat de conf. univ. dr. Olguța Lupu și susținut de
cultura.inmures.ro